Ágnes Keleti

În 9 ianuarie 2021, gimnasta Ágnes Keleti a împlinit 100 de ani și a devenit cea mai în vârstă campioană olimpică în viață.

Ágnes Keleti cu două dintre medaliile olimpice obținute.

Ágnes Keleti s-a născut în 9 ianuarie 1921, sub numele de Ágnes Klein, într-o familie de evrei din Budapesta. Și-a început cariera de gimnastă de performanță la vârsta de 18 ani, participând la concursuri naționale. Activitatea sportivă i-a fost întreruptă de cel de-al Doilea Război Mondial, căruia i-a supraviețuit ascunsă într-un sat din centrul Ungariei, cu documente false.

Ágnes Keleti este plină de elan, atât în sport, cât și în viața de zi cu zi.

După război, Ágnes Keleti a revenit la sport: în 1948, a fost selectată în lotul național pentru Jocurile Olimpice de la Londra, însă nu a putut participa la competiție din cauza unei accidentări. Nici această experiență negativă nu a putut s-o oprească pe Ágnes. Peste 4 ani, la Jocurile Olimpice de la Helsinki, a câștigat medalia de aur la sol, o medalie de argint și două de bronz la alte aparate. În 1954, a devenit campioană mondială la paralele inegale. La Jocurile Olimpice de la Melbourne, în 1956, a câștigat trei medalii de aur: la sol, la bârnă și la paralele inegale.

Ágnes Keleti (la mijloc), campioană olimpică la Helsinki, 1952.

Asemenea multor altor sportivi maghiari, care în 1956 nu s-au mai întors acasă de la Melbourne din cauza regimului opresiv din Ungaria, Ágnes Keleti s-a stabilit în Australia, după care a emigrat în Israel. Acolo a devenit antrenoare, contribuind semnificativ la dezvoltarea gimnasticii în țară.

Ágnes Keleti, campioană olimpică la gimnastică, alături de Judit Polgár, mare maestru internațional al șahului, aprinzând flacăra la Maccabiadele Europene din 2019. Maccabiadele sunt numite și Jocurile Olimpice ale sportivilor evrei.

La mulți ani, Ágnes Keleti! Mulțumim pentru exemplul de reziliență și putere personală oferit!

Ágnes Keleti cu tinere gimnaste, 2016.

Orsolya András a absolvit Facultatea de Litere din cadrul UBB Cluj. Din 2012 lucrează ca traducătoare freelancer și actual este asistent muzeu la Muzeon.

Donează pentru Muzeon

 

Muzeon a devenit un reper pentru cultura evreiască din Transilvania. Cu toate că a fost lansat în pandemie, muzeul a avut peste 4.000 de vizitatori. Dar acum, criza s-a înrăutățit și în condițiile actuale costurile de funcționare nu mai pot fi acoperite. Realitatea dură este că muzeul riscă să fie închis.

Putem continua să ținem muzeul deschis doar cu ajutorul tău! Te invităm să devii un susținător lunar, doar așa vom putea continua să îți aducem informațiile de calitate de care te bucuri zilnic și să păstrăm vii moștenirea evreiască și memoria Holocaustului. Muzeon a pornit ca un muzeu independent, nesubvenționat de stat, iar în condițiile actuale, cu turismul blocat de pandemie, costurile de funcționare ale muzeului nu mai pot fi acoperite.

Acum e momentul să contribui pentru păstrarea patrimoniului evreiesc și memoriei Holocaustului. Cu doar 10 euro pe lună de la 100 de persoane, acest muzeu poate continua să funcționeze.
 

Vrei să pornești chiar acum o donație lunară? Procesul de plată se face ușor și în siguranță.
 

Marți ‒ Duminică: 10:00 ‒ 18:00
Luni: Închis

Adulți: 29 lei
Elevi și studenți: 19 lei
Pensionari: 15 lei
Card Omnipass: 15 lei
Studcard: 1+1
Membri ai comunității evreiești din Cluj: Gratuit

Strada Virgil Fulicea, nr. 3
Cluj-Napoca, România
(+40) 364 100 472