Templul Cerealiștilor din Bacău

Înainte de Primul Război Mondial, în Bacău existau nu mai puțin de 22 de sinagogi și case de rugăciuni, dintre care s-a păstrat intactă numai una, Templul Cerealiștilor (în idiș, Pepșoinekes Șil). Încă din secolul al XIX-lea s-a început construirea mai multor sinagogi pentru diversele bresle sau hevra ale comunității evreiești din oraș: a croitorilor, ulterior diferențiate pe vârste, o sinagogă a croitorilor bătrâni și una a croitorilor tineri, a cojocarilor, a cizmarilor, a zidarilor, a birjarilor, a lipscanilor etc.

Construcția Templului Cerealiștilor din Bacău, situat astăzi pe strada Ștefan cel Mare, nr. 35, a început în anul 1887. De-a lungul timpului, clădirea a avut de suferit de pe urma mai multor incendii, necesitând lucrări de reabilitare. Picturile decorative de pe cupolă și pereți au fost realizate în anii 1926-1927 de către artistul ieșean Avram Mendel Grünberg, și s-au păstrat până în prezent. Decorațiunile neo-baroce reprezintă imagini biblice, animaliere cu lei, oi, vaci, cerbi, antilope, cămile, crocodili, imagini ale unor locuri din Țara Sfântă, dar și motive vegetale și liniare.

În anul 1955, templul a încetat să mai funcționeze, iar în anii 1960, fațada acestuia a fost ascunsă din cauza ridicării unor blocuri comuniste. Cu toate acestea, a reușit să fie salvat de la demolare, iar în 1991 a fost declarat obiectiv muzeal, iar din 2004 a intrat în patrimoniul istoric al României. Comunitatea Evreilor din Bacău, în frunte cu președintele acesteia, Izu Butnaru, și-a exprimat dorința de a reabilita clădirea și de a o da în folosință Primăriei Municipiului Bacău, pentru a fi utilizată ca centru cultural, pentru a putea transmite generațiilor viitoare patrimoniul arhitectural mozaic și tradițiile evreiești.

Proiectul de Documentare a Sinagogilor din România

Fotografii: © Daniel Gruenfeld, Oliver Beck Assistant

Alexandra Ionel a absolvit Facultatea de Litere din cadrul Universității Babeș-Bolyai, Cluj-Napoca. În prezent, este asistent muzeu la Muzeon.

Donează pentru Muzeon

 

Muzeon a devenit un reper pentru cultura evreiască din Transilvania. Cu toate că a fost lansat în pandemie, muzeul a avut peste 4.000 de vizitatori. Dar acum, criza s-a înrăutățit și în condițiile actuale costurile de funcționare nu mai pot fi acoperite. Realitatea dură este că muzeul riscă să fie închis.

Putem continua să ținem muzeul deschis doar cu ajutorul tău! Te invităm să devii un susținător lunar, doar așa vom putea continua să îți aducem informațiile de calitate de care te bucuri zilnic și să păstrăm vii moștenirea evreiască și memoria Holocaustului. Muzeon a pornit ca un muzeu independent, nesubvenționat de stat, iar în condițiile actuale, cu turismul blocat de pandemie, costurile de funcționare ale muzeului nu mai pot fi acoperite.

Acum e momentul să contribui pentru păstrarea patrimoniului evreiesc și memoriei Holocaustului. Cu doar 10 euro pe lună de la 100 de persoane, acest muzeu poate continua să funcționeze.
 

Vrei să pornești chiar acum o donație lunară? Procesul de plată se face ușor și în siguranță.
 

Marți ‒ Duminică: 10:00 ‒ 18:00
Luni: Închis

Adulți: 29 lei
Elevi și studenți: 19 lei
Pensionari: 15 lei
Card Omnipass: 15 lei
Studcard: 1+1
Membri ai comunității evreiești din Cluj: Gratuit

Strada Virgil Fulicea, nr. 3
Cluj-Napoca, România
(+40) 364 100 472