Ágnes Keleti
În 9 ianuarie 2021, gimnasta Ágnes Keleti a împlinit 100 de ani și a devenit cea mai în vârstă campioană olimpică în viață.
Ágnes Keleti s-a născut în 9 ianuarie 1921, sub numele de Ágnes Klein, într-o familie de evrei din Budapesta. Și-a început cariera de gimnastă de performanță la vârsta de 18 ani, participând la concursuri naționale. Activitatea sportivă i-a fost întreruptă de cel de-al Doilea Război Mondial, căruia i-a supraviețuit ascunsă într-un sat din centrul Ungariei, cu documente false.
Ágnes Keleti este plină de elan, atât în sport, cât și în viața de zi cu zi. Foto: Márton Ernő Kovács / Fortepan
După război, Ágnes Keleti a revenit la sport: în 1948, a fost selectată în lotul național pentru Jocurile Olimpice de la Londra, însă nu a putut participa la competiție din cauza unei accidentări. Nici această experiență negativă nu a putut s-o oprească pe Ágnes. Peste 4 ani, la Jocurile Olimpice de la Helsinki, a câștigat medalia de aur la sol, o medalie de argint și două de bronz la alte aparate. În 1954, a devenit campioană mondială la paralele inegale. La Jocurile Olimpice de la Melbourne, în 1956, a câștigat trei medalii de aur: la sol, la bârnă și la paralele inegale.
Ágnes Keleti (la mijloc), campioană olimpică la Helsinki, 1952. Foto: Arcanum/Sándor Barcs (Published by: Ifjúsági Könyvkiadó)
Asemenea multor altor sportivi maghiari, care în 1956 nu s-au mai întors acasă de la Melbourne din cauza regimului opresiv din Ungaria, Ágnes Keleti s-a stabilit în Australia, după care a emigrat în Israel. Acolo a devenit antrenoare, contribuind semnificativ la dezvoltarea gimnasticii în țară.
Ágnes Keleti, campioană olimpică la gimnastică, alături de Judit Polgár, mare maestru internațional al șahului, aprinzând flacăra la Maccabiadele Europene din 2019. Maccabiadele sunt numite și Jocurile Olimpice ale sportivilor evrei. Sursă imagine: Szombat
La mulți ani, Ágnes Keleti! Mulțumim pentru exemplul de reziliență și putere personală oferit!