Julia este unul din cei trei ghizi audio ai muzeului. Povestea pe care o spune, ca ghid al muzeului, este bazată pe întâmplări reale din viața ei și a fost reconstituită după memoriile ei, scrisorile și documentele găsite în arhiva familiei Lusztig. Julia Rosenberger  s-a născut în 1908 în Gilău, județul Cluj. Era o femeie simplă, evreică, bună la inimă, protectoare și grijulie. La vârsta de 25 de ani, în 1933, Julia s-a căsătorit cu Andor Lusztig, pe care ea îl alinta Bandi. Împreună, cei doi au locuit în Cluj și au avut doi copii, Tibor, născut în 1936, și Noemi, născută în 1938. Andor era electrician de profesie, iar Julia casnică. Așa cum se vede și în pozele lor din tinerețe, erau un cuplu normal, ca oricare altul.

O secvență din povestea Iuliei, care poate fi ascultată la muzeu.

Din 1942, după ce a început războiul, Andor (Bandi) a fost trimis într-o tabără de muncă forțată din Baia Mare. De atunci, Julia a rămas singură cu copiii și cu socrul ei, Moritz. În 1944, au fost însă duși cu toții în ghetoul din Cluj. În memoriile ei scrise după război, Julia povestea despre începutul ghetoizării:

“Așa a început! La amiază era rândul nostru. Bandi a primit câteva zile libere și ne-a ajutat să împachetăm. Cei care au venit după noi au zis că pe mine nici n-ar trebui să mă ia că soțul meu e în tabăra de muncă. Totuși, m-au luat.”

Fiind prieteni de familie cu Rezső Kasztner, care a făcut o înțelegere cu trupele germane aflate în Ungaria și a organizat cumpărarea unui tren cu care să transporte un număr limitat de evrei în Elveția, Julia și copiii ei au reușit să scape de deportare cu așa-numitul „tren Kasztner”. Astfel, trenul a pornit din Cluj cu 388 evrei spre Budapesta, de unde s-au mai îmbarcat peste 1.200 de evrei. Destinația finală a trenului era Elveția, deoarece acesta era stat neutru în război.

Între timp, Bandi, din tabăra de muncă forțată, a depus mari eforturi pentru a se reuni cu ei, așa cum plănuiseră de dinainte, însă nu a reușit. Din 30 iunie 1944, a pierdut complet contactul cu familia sa și, la scurt timp înainte de eliberarea din tabăra de muncă în care se afla, a murit într-un bombardament aerian.

În perioada în care „trenul Kasztner” traversa Europa, cu opriri în Linz, Austria, și apoi în lagărul Bergen-Belsen din Germania, Julia a încercat pe cât posibil să umanizeze experiența prin care trecea împreună cu copiii ei și să păstreze cât de cât vechile obiceiuri de acasă. În tren, pasagerii erau înghesuiți peste măsură și, de multe ori, nu aveau ce să mănânce, iar copiii erau deseori bolnavi. De asemenea, în lagărul Bergen-Belsen, au fost supuși la multe boli și pericole. În final, în ciuda dificultăților prin care au trecut, Julia, Tibor și Noemi au reușit să ajungă cu bine în Elveția, unde au rămas până la încheierea războiului, ca refugiați.

După război, Julia a decis să emigreze în Palestina, deoarece acesta a fost planul ei și al lui Bandi, încă de dinaintea războiului. Fără să știe nimic despre soarta soțului ei, Julia spera că Andor îi va însoți în Palestina.

Când au ajuns în Haifa (Palestina), deși nu cunoșteau pe nimeni acolo, Julia își amintește în memoriile ei că au fost primiți cu căldură și, la scurt timp după sosire, și-a găsit un loc de muncă. A aflat de moartea tragică a soțului ei abia în septembrie 1945 și s-a recăsătorit doi ani mai târziu. Acolo, Julia și copiii ei au fost martori atât la crearea statului Israel, cât și la războaiele care au urmat. În ciuda experiențelor prin care au trecut și a conflictelor dese din zonă, cei trei și-au continuat viețile în pace în Israel, simțind că au găsit, în sfârșit, un cămin.