Istoria comunității evreiești din Cernăuți

Cernăuți este un oraș din Bucovina, aflat în partea sud-vestică a Ucrainei, unde existența unei comunități evreiești a fost documentată prima oară în 1408. Din 1359 până în 1775, Cernăuți făcea parte din Principatul Moldovei și era un oraș vamal. La sfârșitul secolului 18, orașul a devenit parte din Imperiul Austriac, iar populația evreiască era în număr de 468. În 1849 a devenit capitala Bucovinei Austriece. Populația evreiască folosea limba idiș, se ocupa preponderent cu comerțul și a continuat să se extindă, în ciuda restricțiilor impuse evreilor în Imperiul Austriac. Astfel încât, în 1880, în Cernăuți trăiau 14.449 de evrei, adică 31,7% din populația orașului.

Începând din secolul 19, unii evrei din Cernăuți au ales să adopte limba germană, în loc de limbile ebraică sau idiș. Drepturile evreilor și în perioada acesta erau limitate. De exemplu, li se permitea să lucreze doar ca meșteșugari, negustori, cămătari, constructori sau proprietari imobiliari. Deoarece limba germană era limba vorbită în imperiu, iar evreii își doreau să fie acceptați și integrați în societate, au preferat să folosească limba germană. Astfel, în cadrul comunității evreiești s-au format două direcții diferite. Una era reprezentată de burghezia evreiască, care promova liberalismul și dorea să folosească limba germană, iar cealaltă de evreii ultra-ortodocși, care voiau să folosească limbile idiș și ebraică și să urmeze viața tradițională evreiască. Burghezia evreiască era adepta modernizării de la mijlocul secolului 19 și înclina spre renunțarea la stilul de viață conservator și spre educarea copiilor în germană. În plan religios, această ruptură s-a produs prin  alegerea de către gruparea liberală a unui rabin care predica în germană, în vreme ce evreii ultra-ortodocși și-au ales un rabin propriu, care urma tradiția religioasă. Autoritățile locale au pus capăt acestui conflict prin construirea unei rețele de instituții, cum ar fi case de rugăciuni, sinagogi, spitale, aziluri, orfelinate, fundații și o școală cu predare atât în ebraică, cât și în germană. În anul 1867, evreii din noul Imperiu Austro-Ungar au obținut drepturi egale cu restul populației și libertatea de a profesa orice meserii.

Primăria orașului Cernăuți în secolul 19.

La începutul secolului 20, în timpul Primului Război Mondial, orașul a fost ocupat în mod constant de trupe armate rusești, ucrainene și românești, ceea ce i-a împins pe mulți evrei să părăsească orașul. Cu toate acestea, în 1930 trăiau 42.592 de evrei în oraș, adică 37% din populația Cernăuțiului. După Primul Război Mondial, la dizolvarea Imperiului Austro-Ungar, Cernăuți a devenit parte din România Mare. Înglobarea provinciilor noi în România presupunea și românizarea lor, așa că au fost demarate proceduri de românizare și în Cernăuți. Populația din Bucovina trebuia să adopte limba română în locul celei germane, străzile au fost redenumite, iar în școli se preda în română. Evreii au reacționat la această presiune continuând să folosească limba germană și, treptat, au început să aprecieze și limba idiș. Între 1919 și 1933, evreilor care au rămas în oraș și dețineau funcții importante în administrația locală înainte de război, li s-a permis să lucreze în continuare în consiliul local, ca viceprimari, sau la asociații de profesioniști independenți, în Camera de Industrie și Comerț, sau inclusiv în parlamentul României.

Cartea de identitate a unui evreu din Cernăuți din 1942 (sursă foto: United States Holocaust Memorial Museum).

În 1940, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, Armata Roșie a cucerit regiunea Cernăuți, care a fost înglobată în URSS. Ulterior, burghezia liberală, în număr de aproximativ 3.000 de persoane, a fost deportată în Siberia. Persoanele care erau considerate antisovietice, dușmani ai poporului, au fost deportate în lagăre de muncă sau în regiuni unde era nevoie de repopularea zonei. În 1941, forțele germane și române au reocupat orașul. Ion Antonescu, conducătorul statului român, a introdus politici antisemite prin care au fost suspendate ziare evreiești, au fost arestați și condamnați rabini și lideri evrei. În Cernăuți, le-a luat evreilor drepturile civile și economice, a ordonat execuția rabinului-șef al orașului și incendierea templului. În 1941, administrația românească a creat un ghetou în Cernăuți, unde 32.000 de evrei au fost închiși și apoi deportați în lagăre de muncă în Transnistria.

Ion Antonescu, dictator (1940-1944).

Evrei români, înainte să fie deportați în Transnistria (sursă foto: Bildarchiv Preussischer Kulturbesitz).

Primarul orașului, Traian Popovici, a reușit să obțină o aprobare ca 17.000 de evrei să rămână în Cernăuți pentru muncă obligatorie, și astfel să nu fie deportați. A cerut ca evreii convertiți la creștinism, intelectuali, artiști, persoane care au servit statul român, pensionari, ofițeri de armată, invalizi, muncitori din industrii, medici, ingineri, arhitecți și cei din sistemul judiciar să rămână în oraș, pentru a nu fi afectată grav producția necesară războiului. În felul acesta, aproximativ 30% din comunitatea evreiască a orașului a supraviețuit.

Traian Popovici, primarul orașului Cernăuți (sursă foto: https://ziarullumina.ro)

După încheierea războiului, între 1945 și 1946, supraviețuitorii evrei din Cernăuți deportați în Transnistria au primit o viză cu care puteau să emigreze în Polonia sau România și, de acolo, mai departe în Palestina. Cernăuți a fost un nod important în rețeaua sionistă Berihah, care ajuta supraviețuitori ai Holocaustului să emigreze în Palestina. În deceniile următoare, mulți dintre evreii care au rămas în Cernăuți sau în Ucraina, în general, forțați să trăiască sub regimul comunist, au decis să emigreze în Israel. La începutul anilor ‘90, evreii care totuși au rămas în țară se așteptau ca după căderea comunismului să urmeze o ușurare. Din nefericire, după ce și-a câștigat Ucraina independența, în 1991, politicile antisemite nu s-au încheiat. După comunism, Ucraina a intenționat să-și reconstruiască identitatea națională, ceea ce a afectat grupurile etnice minoritare. În Cernăuți, acum există o singură sinagogă funcțională, iar numărul evreilor rămași în oraș este aproximativ 1.300.

Bibliografie

Corbea-Hoisie, Andrei: Chernivtsi. YIVO Encyclopedia of Jews in Eastern Europe, 2 August 2010.

https://yivoencyclopedia.org/article.aspx/chernivtsi

Gold, Hugo: History of Jews in the Bukowina I. Olamenu, Tel Aviv, 1958.

https://www.jewishgen.org/yizkor/bukowinabook/Bukowina.html

Gold, Hugo: History of Jews in the Bukowina II. Olamenu, Tel Aviv, 1962.

https://www.jewishgen.org/yizkor/bukowinabook/Bukowina.html

Hanna și-a obținut diploma de licență în Turism cultural la Universitatea Babeș-Bolyai, în Cluj-Napoca. În prezent, urmează un masterat în domeniul patrimoniului cultural și este asistent de muzeu la Muzeon. Pasiunile ei includ istoria, cultura și patrimoniul. Consideră că Clujul este un oraș excelent pentru a cunoaște istoria și cultura Transilvaniei.

Donează pentru Muzeon

 

Muzeon a devenit un reper pentru cultura evreiască din Transilvania, cu toate că a fost lansat în pandemie. În această perioadă dificilă, putem să păstrăm expoziția deschisă doar cu ajutorul donațiilor online.

Te invităm să devii un susținător lunar acum. Doar așa vom putea continua să îți aducem informațiile de calitate de care te bucuri zilnic și să păstrăm vii moștenirea evreiască și memoria Holocaustului.

Acum e momentul să contribui și tu pentru păstrarea patrimoniului evreiesc și memoriei Holocaustului. Cu doar 10 euro pe lună de la 100 de persoane, această expoziție poate continua să funcționeze.

 

Vrei să începi chiar acum o donație lunară? Procesul de plată se face ușor și în siguranță.

 

Marți ‒ Duminică: 10:00 ‒ 18:00
Luni: Închis

Adulți: 29 lei
Elevi și studenți: 19 lei
Pensionari: 15 lei
Card Omnipass: 15 lei
Membri ai comunității evreiești din Cluj: Gratuit

Strada Virgil Fulicea, nr. 3
Cluj-Napoca, România
(+40) 364 100 472