Dacă ai pășit pragul muzeului și ai făcut turul expoziției, probabil ții minte că atunci când ai poposit în ultima noastră încăpere te-a așteptat o mică canapea, un caiet în care ți-ai notat gândurile și un frumos Codex bilingv. Poate te-ai întrebat ce este, mai exact, acest Codex Maimonide, care și-a primit numele după scriitorul său, și anume Moses ben Maimon. În rândurile de mai jos, îți prezentăm câteva informații legate de acesta.

Moses ben Maimon, născut la 30 martie 1135 în Córdoba, Spania, decedat la 13 decembrie 1204, Egipt, cunoscut începând cu Renașterea cu numele de Maimonide sau, în literatura ebraică și în cultura occidentală, cunoscut și cu acronimul Rambam, a fost un filosof evreu sefard, care a devenit unul dintre cei mai prolifici și influenți cercetători ai Torei din Evul Mediu. Este poate cea mai faimoasă și mai proeminentă figură a iudaismului medieval. Moise Maimonide, marele filosof și legalist din secolul al XII-lea, a trăit la apogeul culturii evreiești în lumea islamică. Cel mai uimitor lucru despre Maimonide este faptul că, în ciuda faptului că și-a câștigat existența ca medic și a avut o carieră medicală activă, a fost și un scriitor prolific.

Maimonide s-a născut într-o familie distinsă din Cordoba (Cordova), Spania. Tânărul Moise a studiat cu eruditul său tată, Maimon, și cu alți maeștri și, de la o vârstă fragedă, și-a uimit profesorii prin profunzimea și versatilitatea sa remarcabile. Familia Maimon a părăsit în cele din urmă orașul în jurul anului 1159 pentru a se stabili în Fez, Maroc, după ce lumea islamică mediteraneană a fost zguduită de o sectă islamică revoluționară și fanatică, almohadiții, care au capturat Cordoba în 1148, lăsând comunitatea evreiască în fața alegerii de a se supune islamului sau de a părăsi orașul.

Deși se afla, de asemenea, sub stăpânirea almohadă, Fez era probabil mai promițător decât Cordoba, deoarece acolo maimonii erau străini, iar deghizarea lor ar fi avut mai multe șanse de a trece neobservată. Moise și-a continuat studiile în materiile sale preferate, rabinică și filosofie greacă, la care a adăugat medicina. În 1165, rabinul Judah ibn Shoshan, cu care Moise studiase, a fost arestat ca evreu practicant și a fost găsit vinovat și apoi executat. Acesta a fost un semn pentru familia Maimon de a se muta din nou, de data aceasta în Palestina, care se afla într-o stare economică precară și nu le putea oferi baza unui trai.

După câteva luni, s-au mutat din nou, cu destinația Egipt, stabilindu-se în al-Fusṭāṭ, lângă Cairo. Acolo evreii erau liberi să își practice credința în mod deschis. Presat de necesitatea economică, Moise a profitat de studiile sale de medicină și a devenit medic practicant. Faima sa ca medic s-a răspândit rapid și, în curând, a devenit medicul de la curte al sultanului Saladin, celebrul lider militar musulman. În același timp, a devenit membru de frunte al comunității evreiești, predând în public și ajutându-și poporul în diverse probleme personale și comunitare.

Scrierile lui Maimonide au fost numeroase și variate. Cea mai veche lucrare a sa, compusă în limba arabă la vârsta de 16 ani, a fost „Maqālah fī ṣināʿat al-manṭiq” (Tratat de terminologie logică), un studiu al diferiților termeni tehnici care erau folosiți în logică și metafizică. O altă lucrare timpurie a sa, tot în limba arabă, a fost „Eseu despre calendar”.

Mișna este o culegere de decizii în dreptul iudaic, care datează din cele mai vechi timpuri până în secolul al III-lea. Comentariile lui Maimonide clarifică cuvinte și fraze individuale, citând frecvent informații relevante din arheologie, teologie sau știință. Probabil cea mai remarcabilă trăsătură a lucrării este o serie de eseuri introductive care tratează probleme filosofice generale atinse în Mișna. Unul dintre aceste eseuri rezumă învățăturile iudaismului într-un crez de treisprezece articole de credință.

A finalizat comentariul la Mișna la vârsta de 33 de ani, după care a început opera sa majoră, Codul legii iudaice, la care a lucrat timp de 10 ani. Purtând numele de „Mișne Tora” (Tora revizuită sau a doua Tora) și scris într-un stil ebraic lucid, codul oferă o sistematizare a întregii legi și doctrine iudaice.

A scris alte două lucrări de drept iudaic de mai mică anvergură: „Kitāb al-Farāʾiḍ” (titlu ebraic: Sefer ha-Mitzvot – Cartea preceptelor), un compendiu de legi pentru cititorii mai puțin sofisticați, scris în arabă; și „Hilkhot ha-Yerushalmi” (Legile Ierusalimului), un compendiu al legilor din Talmudul palestinian, scris în ebraică.

Următoarea sa lucrare majoră, pe care a început-o în 1176 și la care a lucrat timp de 15 ani, a fost clasicul său în materie de filosofie religioasă, „Dalālat al-ḥāʾirīn” (Ghidul celor perplecși), cunoscut mai târziu sub titlul ebraic de „Moreh nevukhim”, fiind o pledoarie pentru ceea ce el a numit o filosofie mai rațională a iudaismului, a constituit o contribuție majoră la acomodarea dintre știință, filosofie și religie.

Maimonide a scris, de asemenea, o serie de lucrări minore, eseuri ocazionale care tratează probleme cu care se confrunta comunitatea evreiască, și a întreținut o corespondență extinsă cu cercetători, studenți și lideri ai comunității. A scris și o serie de lucrări care se ocupă de medicină, inclusiv o culegere populară de reguli de sănătate, pe care a dedicat-o sultanului, al-Afḍal.

Înainte de Maimonide, pentru a cunoaște legea iudaică trebuia să înveți întregul Talmud. Și cum Talmudul însuși era uneori indecis, încorporând adesea opinii contradictorii cu privire la legea iudaică, era necesar să se studieze apoi diversele comentarii, care clarificau legea finală.

Maimonide a fost primul care a indexat întregul corp al Legii orale, și anume cele două Talmuduri, diferitele Midrașim halachice, lucrările ulterioare scrise de geoniți și chiar textele cabalistice, compilându-le pe toate într-un mod logic și sistematic.

Maimonide a codificat legile Șabatului, sărbătorile, rugăciunea, legile alimentare și legile care reglementează viața de zi cu zi a evreilor. De asemenea, a scris o secțiune despre alimentația sănătoasă, condiția fizică și sănătatea mentală. El a spus că „sănătatea și bunăstarea corpului fac parte din slujirea fiecăruia față de Dumnezeu”.

La vârsta de 20 de ani, a scris comentariul său asupra Mișna, codul juridic al legii iudaice. Mai târziu, a scris propriul său cod de drept iudaic, un rezumat în ebraică al tuturor discuțiilor talmudice, organizat după propriul său sistem, pe care l-a numit Mișne Tora (a doua Tora). A nu se confunda nici cu Tora, nici cu Mișna, aceasta este Mișne Tora, cunoscută și sub numele de Yad ha-Chazaka, sau „mâna puternică”.  A scris paisprezece cărți care conțin toate legile pe care evreii trebuie să le cunoască. Cele paisprezece cărți au fost compuse într-o ebraică frumoasă, aceeași ebraică folosită în Mișna, și nu în ebraica și aramaica amestecate, conținute în Talmud.

Evreii consideră Codex Maimonide ca fiind unul dintre textele fundamentale ale legii iudaice, în special în rândul evreilor sefarzi. Această lucrare a fost tradusă în latină și, în cele din urmă, în multe alte limbi. Era cunoscută de Toma d’Aquino, de lumea creștină mai largă, cât și de lumea islamică, și a devenit un clasic al filosofiei medievale. În interpretarea tradițională, există Biblia (evreiască), Mișna și Talmudul. Maimonide a reunit Mișna și Talmudul în termenul generic de „lege orală”. Apoi, a adăugat o a treia categorie. El o intitulează prin termenul “pardes”, care este un cuvânt folosit în literatura evreiască și care înseamnă studii ezoterice. Motivul pentru care a întocmit acest codex a avut la bază studiul filosofic al literaturii rabinice. Cu alte cuvinte, nu doar să o cunoști pe de rost, nu doar să o înveți, nu doar să o memorezi, nu doar să fii capabil doar să o reciți, ci să ajungi la esența ei – esența ei filosofică, structura ei intelectuală; despre asta este vorba cu adevărat în studiul rabinic.

O altă componentă unică a volumelor este faptul că ele nu se limitează la legile care se referă la zilele noastre, care constituie doar o mică parte din cele 613 porunci biblice, ci includ și legi care se vor referi la era mesianică, cum ar fi legile dării de zeciuială, anul jubiliar și slujirea la Templu.

În acest domeniu, Maimonide a fost mai mult decât un inițiator; până în prezent, Mișne Tora rămâne singura lucrare de această anvergură.

De asemenea, Maimonide a pus un mare accent pe facilitarea accesului și înțelegerii lucrărilor sale de către toți evreii, atât savanți, cât și laici. Datorită stilului și clarității sale unice, a devenit cunoscut sub numele de „Limba de aur”.

Influența epocală a lui Maimonide asupra iudaismului s-a extins la o scară mai largă. Opera sa filosofică, tradusă în latină, i-a influențat pe marii scriitori scolastici medievali și chiar pe filosofi de mai târziu. Scrierile sale medicale constituie un capitol important în istoria științei medicale.

Arhiva Muzeon – Scheiber Sándor, Móse Májmúni és törvénykódexe – A Májmúni Kódex (Codex Maimonide), Ed. Magyar Helikon – Corvina, 1980.

Twersky 1989 – Isadore Twersky, Introduction to the Code of Maimonides: (Mishneh Torah), Yale University Press, 1980.

Rakover 1987 –  Nahum Rakover, Maimonides as Codifier of Jewish Law, The Library of Jewish Law, 1987.

https://www.chabad.org

https://www.britannica.com

https://en.wikipedia.org

https://wondriumdaily.com