Primele descoperiri arheologice care atestă prezența evreilor în spațiul geografic românesc
O problemă de mare interes pentru cercetătorii în domeniul istoriei este originea și vechimea evreilor stabiliți pe teritoriul României. Este o problemă cu adevărat fascinantă, mai ales pentru că poate avea răspunsuri complexe, dar în același timp este dificil de rezolvat din cauza informațiilor insuficiente, mai ales în ceea ce privește epocile istorice îndepărtate. Când ne referim la Antichitatea daco-romană, observăm semne ale prezenței evreilor aici, chiar dacă această prezență nu poate fi definită întotdeauna prin permanență și stabilitate pe termen lung.
Începuturile prezenței evreiești în teritoriul actual al României au fost plasate de istorici mai vechi înainte de cucerirea Daciei de către Traian, dar această perspectivă a fost revizuită de cercetările actuale, lipsind confirmarea prin dovezi arheologice. După cum am menționat și în unul din articolele noastre anterioare, istoricul Iosif Kemény de Mănăstireni primește o scrisoare redactată în limba maghiară de către evreii din Transilvania, publicată în 26 ianuarie 1846 într-o revistă brașoveană, în care este menționat faptul că, în Transilvania, unde istoria nu pomenește deloc minoritatea evreiască, aceștia sunt priviți ca străini, cu toate că în anul 90 p. Chr. au „săvârșit fapte epocale, fiind chemați de regele Decebal al geților pentru înfrângerea romanilor.” În continuare, scrisoarea spune că „strămoșii noștri au venit în ajutor, zice-se, în număr mare, circa 50.000 de suflete, traversând Dardanele, Marea Neagră, Moldova și Țara Românească, luptând și sângerând împotriva trupelor lui Traian în Transilvania la Turda, de unde și toponimul Enyed (Aiud).” În finalul discuției, i se cere să nu-i uite pe cei discutați și de povestea lor în cercetările sale istorice. Kemény intenționează să răspundă la solicitarea „israeliților ardeleni”, așa cum se numeau aceștia.
Chiar dacă „israeliții ardeleni” au reinterpretat prezența lor la evenimentele legate de luptele daco-romane (101-102 p.Chr.; 105-106 p.Chr.), putem observa că „israeliții ardeleni” au susținut prezența lor în Transilvania încă din timpul domniei lui Traian (98-117 p.Chr.). Cu toate acestea, existența evreilor în Dacia înainte de cucerirea romană nu este acceptată în istoriografia contemporană. Chemarea evreilor de către Decebal după ce a fost distrus cel de-al doilea Templu s-a dovedit a fi o legendă. De asemenea, teoriile din secolul al XIX-lea despre etimologia unor nume de localități precum Tălmaciu, Beclean și Aiud sau contribuțiile evreiești la dezvoltarea mineritului în Transilvania au fost demontate.
Cel mai probabil, primii evrei au ajuns în Dacia odată cu instaurarea puterii romane, urmând ca, în acest articol, să trecem în revistă dovezile care susțin această teorie. La începutul erei moderne, majoritatea evreilor locuiau în afara Israelului antic, inclusiv în teritoriul actual al Italiei, cu un număr estimat între 6 și 7 milioane. Evenimentele anti-romane din partea evreilor, începând cu războaiele din anii 60 a.Chr. și terminând cu Revolta lui Bar Kokhba (132-135 p.Chr.), au avut consecințe tragice pentru comunitatea evreiască, inclusiv incendierea Ierusalimului și a celui de-al doilea Templu, masacre, robie și exil pe teritoriul controlat de romani. Ponderea coloniștilor evrei în teritoriul Daciei rămâne un subiect discutabil.
Două foițe de aur descoperite la Dierna (Orșova) cu text conținând un blestem iudaic. Sursă imagine: Gudea Nicolae, Evreii în provinciile dacice, 106-274 p.Chr., în Ephemeris Napocensis 9–10, p. 197.
Forțele armate romane care au venit să cucerească Dacia erau compuse dintr-o diversitate de etnii provenite din diferite provincii ale imperiului, printre care se numărau și iudeii. Această afirmație este susținută de numele personale de pe unele inscripții descoperite la Sarmizegetusa, textele funerare legate de credința iudaică găsite la Orșova și monedele iudaice din anii 133-134 p.Chr., menționate de B. P. Hașdeu.
Cum au ajuns primii evrei pe teritoriul României de azi?
În teritoriul geografic actual al României, existența comunității evreiești poate fi urmărită încă din perioada romană, când evreii au ajuns în Transilvania împreună cu legiunile romane în secolul al II-lea p.Chr. Săpăturile arheologice au scos la iveală descoperiri precum altare, inscripții și monede, oferind detalii importante despre istoria evreilor în Transilvania. Simbolurile evreiești, cum ar fi steaua lui David, șofarul, menorah cu șapte brațe, Iulav-ul și etrogul, care reprezentau obiecte de cult din Templul din Ierusalim, alături de termeni precum „Theos” (Dumnezeu în greacă) sau „YHWH” (forma latină a cuvântului Adonai), sunt dovezi ale prezenței și influenței culturii evreiești în regiune.
Hartă cu locurile unde au fost descoperite monede ebraice (1), obiecte de uz comun cu simboluri iudaice (2), inscripții cu nume iudaice (3) și zeități iudaice (4). Sursă imagine: Gudea Nicolae, Evreii în provinciile dacice, 106-274 p.Chr., în Ephemeris Napocensis 9–10, p. 188.
Studiile privind diversitatea etnică în Dacia Romană confirmă prezența modestă a evreilor în provincie, în concordanță cu numărul limitat de inscripții descoperite. Printre descoperirile cele mai semnificative legate de evreii din această perioadă se numără inscripțiile cu Tetragramatonul pentru Iehova și o placă de gresie de 14 cm având reprezentat în centrul ei un berbec, steaua lui David în partea dreaptă și în stânga un altar cu flacără, 7 capete omenești și inscripția „Judaea”. Se mai menționează că un grup de exploratori au descoperit într-o mină din Carpați o inscripție ebraică ה ו ה י reprezentând tetragrama pentru Yahwe. Aceste piese nu sunt rezultatul descoperirilor arheologice sistematice, ele s-au pierdut și nu pot fi verificate în prezent. De asemenea, o altă descoperire notabilă a fost o piesă găsită la Porolissum, probabil parte a unui joc ce avea gravată steaua lui David. În timpul campaniei împotriva lui Decebal, împăratul Traian a adus legiuni romane din Palestina, inclusiv soldați din trupele auxiliare și negustori evrei.
Primele descoperiri arheologice care dovedesc prezența evreilor pe teritoriul țării noastre
Monedă de bronz emisă în timpul lui Bar Kokhba descoperit la Pojejena, județul Caraș-Severin. Pe avers apare un palmier cu șapte ramuri; câte trei laterale și una în vârf; la baza ramurilor, de-o parte si de alta a tulpinii, două legături (ciorchine) de fructe; de-o parte și de alta a ciorchinelor și dedesubtul celei din dreapta, legendă în ebraică, SHIM(on). Pe revers este reprezentată o frunză de viță de vie cu vârful în jos; în jurul ei este inscripția în ebraică: Anul II al libertății lui Israel.
În contextul studiilor privind istoria evreilor în spațiul românesc în epoca antică, descoperirile arheologice joacă un rol crucial în atestarea prezenței și influenței comunității evreiești în regiune. Aceste descoperiri oferă o fereastră fascinantă către trecutul îndepărtat și confirmă interacțiunile complexe dintre diversele comunități din acele vremuri. Mai jos sunt enumerate principalele descoperiri arheologice care ilustrează prezența evreilor în România în acele perioade istorice:
La Pojejena (Caraș-Severin), provenind din perioada 133-134 p.Chr.: o monedă iudaică de bronz emisă de Simon Bar-Kokhba, descoperită în apropierea castrului roman, este o dovadă importantă a interacțiunilor economice și culturale din acea perioadă (IMER, II A, p. 141).
La Ilișua (Bistrița), provenind tot din perioada 133-134 p.Chr., a fost descoperită o altă monedă iudaică de bronz emisă de Simon Bar-Kokhba.
Din Dacia Superior, 13 decembrie 157 p.Chr. provine o diplomă militară acordată veteranului Barsimsus Calisthensis din Cesareea, care a servit în trupele romane din Dacia, demonstrând astfel implicarea evreilor în activitățile militare și administrative ale Imperiului Roman (IMER, II B, p. 141).
De la Sarmizegetusa, din perioada 133-134 p.Chr., provine o monedă iudaică de bronz emisă de Simon Bar-Kokhba.
Tot la Sarmizegetusa, provenită din sec. II p.Chr., s-a găsit o piatră de inel cu o inscripție iudaică; apar literele AGLA, care ar putea fi interpretate ca inițialele unui celebru pasaj din Psalmi: „Tu ești puternic în veci Doamne” (‘TH GYBWR LWLM ‘DWNY).
La Sarmizegetusa, datând din sec. II p.Chr., s-a mai descoperit și un altar cu inscripție votivă dedicată zeului “Theos Hypsistor” de către Aalia Cassia, fiind dovezi ale practicilor religioase și culturale specifice comunității evreiești din acea perioadă (IMER II C și II D, p. 142).
De la Porolissum (Zalău), datând din sec. II p.Chr., provine o inscripție de tip cognomen (IMER II E, p. 143).
Tot la Porolissum (Zalău), sec. II p.Chr., a fost descoperită mai sus amintita placă de ardezie cu simboluri iudaice și o inscripție ce oferă indicii importante despre prezența și activitățile cotidiene ale evreilor în acele regiuni (IMER II F, p. 143).
La Dierna (Orșova), datând din a doua jumătate a sec. III p.Chr., a fost descoperită o plăcuță de aur cu inscripție bilingvă, ce invocă divinitatea ebraică Iao-Iahve (IMER II G, p. 143).
Datând din sec. III-IV p.Chr., s-a mai descoperit la Dierna (Orșova) o altă plăcuță de aur cu semne și litere incizate, pe o foiță rulată inițial, cu simboluri legate de divinitatea ebraică (IMER II H, p. 144).
Descoperit la Tomis, provenind din sec. V p.Chr., este fragmentul de inscripție iudaică în memoria unui negustor evreu din Alexandria. Acesta aduce în prim-plan conexiunile comerciale și culturale dintre evrei și alte comunități din Imperiul Roman de Răsărit (IMER II I, p. 144).
Piesă de joc din lut descoperită la Porolissum (Moigrad, județul Sălaj), fiind reprezentată „steaua lui David”. Sursă imagine: Gudea Nicolae, Evreii în provinciile dacice, 106-274 p.Chr., în Ephemeris Napocensis 9–10, p. 194.
Care sunt cauzele posibile pentru prezența minorității evreiești în regiunea noastră?
Referindu-ne la Antichitatea daco-romană, observăm semne ale prezenței evreilor în această regiune, chiar dacă nu într-o formă stabilă și permanentă. Evreii se încadrează într-un proces de populare a zonei dintre Carpați, Dunăre și Marea Neagră, unde populația autohtonă geto-dacică avea deja o istorie de câteva secole. Dacia era atractivă datorită resurselor naturale și datorită poziției strategice la Dunărea de Jos, fără a uita proximitatea imediată a Mării Negre.
Un alt motiv pentru prezența timpurie a evreilor în Dacia poate fi legat de influența puternică a comunității evreiești în Roma încă dinainte de 165 a.Chr., Roma fiind un punct de sprijin al Diasporei evreiești, influență care putea să facă presiune asupra unor decizii politice sau militare ale liderilor romani. De asemenea, compoziția etnică a trupelor militare staționate în Dacia, cu o prezență semnificativă a evreilor în Legiunea a XIII-a Gemina și în trupele auxiliare, a jucat un rol important în această problemă.
Totodată, există mențiuni și în lucrări precum „The Universal Jewish Encyclopedia”, publicată în 1969 la New York, care subliniază importanța zonei pentru contactul dintre civilizații, facilitând astfel comerțul atât pe apă cât și pe uscat, ceea ce era crucial pentru Europa.
Concluzii
Prezența timpurie a evreilor în Dacia poate fi explicată prin mai multe motive, incluzând influența diasporică puternică din Roma, avantajele comerciale ale regiunii și transformările demografice și culturale aduse de cucerirea romană a Daciei. Aceste aspecte contribuie la înțelegerea complexă a istoriei evreilor în această parte a lumii antice. Touși, cel mai esențial lucru este să înțelegem că, indiferent de cele prezentate mai sus, descoperirile arheologice din Dacia Romană pot oferi informații legate doar de prezența unor indivizi evrei dar nu a unor comunități întregi, ca și în cazul altor provincii.
După un hiatus de un mileniu, în anul 1165, călătorul evreu Benjamin din Tudela menționează relațiile bune dintre vlahii sud-dunăreni și comunitățile evreiești din Bizanț. Din documente comerciale din perioada medievală timpurie, se poate deduce că în secolul al XIII-lea evreii erau printre negustorii activi în comerțul dintre Bizanț, Rusia și Polonia, trecând prin Bulgaria și zonele dunărene. Importanța lor în acest domeniu a fost subliniată și de istoricul Nicolae Iorga, care menționa în Istoria comerțului românesc că evreii au păstrat aceste rute comerciale încă dinainte de anul 1480, venind direct din Constantinopol.
Bibliografie
Barclay John, Sweet John, Early Christian thought in its Jewish context, Cambridge University Press, Cambridge, 1996.
Carmilly-Weinberger Moshe, Istoria evreilor din Transilvania (1623-1944), Ed. Enciclopedică, București, 1994.
Dumitrescu Doru, Căpiță Carol, Manea Mihai, Istoria minorităților naționale din România, Ed. Didactică și Pedagogică, București, 2008.
Gudea Nicolae, The Jews in the Roman Dacia. I. A Bronze Coin emitted by Simon Bar Kokhba discovered at Pojejena (Caraș-Severin county), în Studia Judaica 2, Cluj-Napoca, 1993, pp. 162-169.
Gudea Nicolae, Jews in Roman Dacia. II. A Jewish coin in the Roman fort from Ilișua (Dacia Porolissensis), în Studia Judaica 7, Cluj-Napoca, 1998, p. 199-202.
Gudea Nicolae, I. Ghiurco, Din istoria creștinismului la români. Mărturii arheologice. Oradea, 1988.
Gudea Nicolae, Evreii în Dacia Romană. 5. Discul miniatural de piatră cu reprezentarea stelei lui David la Porolissum, în Revista Bistriței, XIX, 2005, pp. 95-99.
Gudea Nicolae, Evreii în provinciile dacice 106–275 p. Chr., în Ephemeris Napocensis 9–10, pp. 179–208.
Goodblatt David, Elements of Ancient Jewish Nationalism, Cambridge University Press, New York, 2006.
Hașdeu Petriceicu Bogdan, Istoria toleranței religioase în România, 1868.
Iorga Nicolae, Istoria evreilor în țările noastre, București, 1913.
Nicoară Toader, Istoria și tradițiile minorităților din România, Ministerul Educației și Cercetării, 2005.
Onofrei Cosmin, The Jews in Roman Dacia. A Review of the Epigraphic and Archaeological Data, în Ephemeris Napocensis XXIV, Ed. Academiei Române, pp. 221-236.
Sanie Silviu, Cultele orientale în Dacia Romană, București, 1981, pp. 148-162.
Surse electronice
