Din arhiva Muzeon mi-a atras atenția un ziar în limba maghiară, redactat în 25 august 1944. Unul din articolele publicate acolo avea ca tematică apartamentele părăsite de evreii din Ungaria, în urma deportărilor la Auschwitz. Redactorul acestei reviste a ales să publice o serie de scrisori trimise de către cititori în care povesteau ce au întâlnit în aceste apartamente în care au fost nevoiți să se mute în urma bombardamentelor care le-a distrus casa. Poveștile și reacțiile cititorilor sunt variate, de aici pornind interesul de a traduce acest articol.

Suntem singuri a fost un ziar care avea ca tematică războiul și antisemitismul, o revistă sociopolitică și literară redactată între octombrie 1938 și octombrie 1944. Înclinația ziarului era de extremă dreapta. Locul de publicare a fost Budapesta. A fost publicat de editura Stádium.

A fost editat de György Oláh, Kálmán Pongrácz și József Kárász. În tabăra redacției se găsesc mai mulți scriitori populari (József Darvas, Gyula Illyés, László Németh, Pál Szabó, Péter Veres), transilvăneni (Jenő Dsida – postum -, Albert Wass), scriitorii maghiari din Slovacia (László Dobossy, Pál Szvatkó) și alte grupuri de scriitori (Endre Illés, Zoltán Csuka, Andor Németh, Lőrinc Szabó, Gyula Takáts, Sándor Tatay, Sándor Weöres).

Mărturiile cititorilor despre ce au găsit în casele evreiești abandonate

În prima parte a acestui articol vă punem la dispoziție prima scrisoare trimisă de către un cititor din Ungaria. Este vorba de un pictor și soția acestuia care, după ce și-au pierdut propria locuință în urma bombardamentelor, s-au mutat într-o casă evreiască părăsită. Din tonul folosit în scrisoare observăm cât de deranjați au fost de tot ce au găsit în apartament. După cum am menționat în incipit, este vorba de un ziar antisemit iar ceea ce noi dorim să facem prin publicarea articolului este doar prezentarea documentelor vremii și a percepțiilor ei. 

„Acum că imobilul în care se afla redacția noastră a fost transformat și ocupat de o autoritate de apărare, iar nouă ne-au fost repartizate trei camere de birou din apartamentul luxos al unui avocat evreu, studiem cu un interes deosebit ce înseamnă astăzi pentru un creștin obișnuit cu condiții reduse și modeste să se trezească brusc în apartamente evreiești luxoase, fără să aibă vreo vină. Pe această temă îi putem asculta acum pe cunoscuții noștri care au fost bombardați sau evacuați unul după altul.

H.I., cunoscutul pictor, al cărui apartament de pe strada Sziget a fost lovit din plin de o bombă, iar acum locuiește într-un apartament de lux în bulevardul Szentistván, pentru că nu mai are nici măcar mobilă, ne povestește aventura sosirii sale:

– A fost un sentiment de un disconfort de nedescris să fiu atras în această lume ciudată. Chiar și stilul mobilierului însuși ne era complet străin și neobișnuit într-o astfel de casă evreiască. Cei mai bogați evrei maghiari au ajuns pe culmile unui stil de viață în care mobilierul de casă era o prioritate absolută cam în aceeași perioadă în care familiile nobilimii noastre maghiare au început să cadă în sărăcie. Exista mobilă mai frumoasă Empire, Biedermeier provenind de la jumătatea secolului trecut în cele mai frumoase case maghiare din Ungaria, dar la începutul secolului, în special în timpul așa-numitei perioade Art Nouveau, familiile noastre nu mai știau ce este luxul și puteau cumpăra doar obiecte mai modeste, de calitate medie. Chiar și cu așa-zisul mobilier modern, nu aveam nicio idee despre amploarea risipei și a extravaganței care s-a realizat într-o astfel de casă evreiască. În locul în care am fost instalat, de exemplu, exista un dulap de bar cu rafturi de sticlă încrustate pe ambele părți, atât de mare încât o familie se putea muta în el. În dormitor, dormim sub un baldachin de lemn suspendat pe perete și citim sub un iluminat superior ascuns inteligent.  Fotoliile au așa o tapițerie, încât aș vrea să le las acoperite cu pânză de vară tot anul, pentru că nu m-aș simți niciodată confortabil pe aceste scaune.

– Îmi place pălinca bună – continuă el – dar nu-mi puteam imagina regimentul de mărci diferite de coniac și whisky, de lichioruri occidentale diferite, pe care mi le prezenta cabinetul de bar. Cel mai neplăcut și mai deranjant, însă, era de fiecare dată când băgam mâna în cele două dulapuri ale bibliotecii Art Nouveau. Despre orice kitsch răsucit sau măreții artistice umflate și detestabil distorsionate de la începutul secolului, găseam aici imense albume germane, franceze sau italiene. Mă lovesc aici de fiecare carte cu care m-am luptat din ură. Dacă vreau să-mi dau seama ce lume închisă și complet diferită era lumea lor, cu totul și cu totul diferită, nu trebuie decât să bag mâna între aceste rafturi de cărți. Dar sunt la fel și cu picturile pe care le dau jos încet-încet. Dacă pe una dintre ele o mică plăcuță de metal spune că a fost pictată de un maestru al secolelor trecute, după un scurt studiu îmi dau seama că este un fals ieftin. Dedesubt, în contrast puternic, atârnă cele mai neobrăzate schițe ale celor mai la modă maeștri moderni din ultimele decenii. Pentru că aici numele este cel mai important. Acești patroni de artă parveniți puteau fi convinși să facă orice de către comercianții de artă entuziaști.

Și acum intervine soția pictorului:

– Totul este așa cum spune domnul meu. Dar pot să adaug că, în spatele acestui mobilier orbitor de epocă, în spatele acestui mobilier lucios, ce dezinvolte au fost latrinele pe care le-am găsit. În ce stare neglijată și șubredă am găsit bucătăria cu gresie albă. Era înțesată cu un întreg regiment de gândaci de bucătărie, iar baia încă mirosea a ceva atât de dulce și de greoi încât cu greu putem să-l înlăturăm. Nici măcar în bazarurile și băile orientale nu pot exista atâtea creme și geluri de față, atâtea cosmetice ciudate, câte am găsit aici în borcane și tuburi. Dar poate că cea mai surprinzătoare descoperire pentru mine a fost micul teanc de scrisori legate cu o panglică roz, pe care fostul proprietar pare să-l fi ascuns printre actele sale, chiar nu știu de cine. Noi, femeile – cu sau fără secrete și scrisori – suntem curioase. Eu am citit trei dintre ele. Toate trei conțineau mărturisirile femeii din copilărie. Ea îi mărturisește soțului ei, fără urmă de jenă, că a avut trei iubiți la vârsta de paisprezece ani, ca fiind cel mai firesc lucru din lume… De când am citit aceste scrisori, mă simt și mai înstrăinată în această casă luminoasă, cu cinci camere.–”

În ciuda impresiilor din interviurile publicate, este important să înțelegem că scopul acestora era de a întări stereotipurile legate de o presupusă stare materială foarte bună a evreilor, pe când în realitate majoritatea familiilor evreiești nu erau înstărite.

Egyedül Vagyunk, VII Évfolyam, 17. Szám, 1944 Augusztus 25, 8. oldal.

https://hu.wikipedia.org/wiki/Egyed%C3%BCl_Vagyunk

https://www.wikiwand.com/hu/Egyed%C3%BCl_Vagyunk

Új magyar irodalmi lexikon I. (A–Gy). Főszerk. Péter László. Budapest: Akadémiai. 1994. 487. o.